Hotex se modifică cu succes folosind modelul său de afaceri

Hotex-Com SRL este o companie moldovenească care, în ultimii șase ani, a creat un model de afaceri de succes prin construirea benzinăriilor pentru închiriere de către companiile de distribuție a carburanților. Bazându-se pe succesele acestui model, compania a decis să se diversifice în sectorul mai larg al clădirilor comerciale prin construcția și închirierea de spații comerciale și de agrement, cum ar fi centre comerciale, supermarketuri și cafenele / restaurante. Un obiectiv clar al acestei strategii este crearea clădirilor comerciale moderne, eficiente din punct de vedere energetic, care încorporează tehnologii de ultimă generație și care respectă standardele europene pentru clădiri eficiente din punct de vedere energetic. Primul proiect în cadrul noii strategii este investiția într-o nouă clădire comercială situată în Ștefan Vodă, în partea de sud-est a Moldovei. Proiectul a fost finanțat prin intermediul unui împrumut al Liniei de Creditare EU4Business-BERD și include: ventilație modernă, încălzire și aer condiționat eficiente, sisteme de apă și canalizare, sisteme electrice, izolația pereților, acoperișului și podelei, precum și lucrări de finisare interioară. Noua clădire îndeplinește standardele de eficiență energetică ale Uniunii Europene.

Deja în perioada de construcție, Hotex a semnat contracte de închiriere comercială cu Enter (un magazin de gadgeturi) și Felicia (un lanț de farmacii din Moldova). Între timp, lanțul de supermarketuri Linella s-a mutat în noua clădire, pentru a satisface nevoile cetățenilor din Ștefan Vodă. Respectarea măsurilor de prevenire a COVID, împreună cu ventilația și filtrarea modernă care asigură un mediu interior sănătos, au contribuit la evitarea cazurilor de infectare în rândul personalului și al clienților și, în special, Linella a înregistrat cifre satisfăcătoare de creștere a vânzărilor de când și-a schimbat edificiul.

Compania și-a folosit grantul, finanțat  la Inițiativa EU4Business, pentru a reduce suma creditului  și a dobânzii.

Suma împrumutului:

248.331Euro

Valoarea grantului:

37.250 Euro

Investiția:

Tehnologii eficiente de construcție și lucrări de construcție

Economia de energie

166,8 MWh / an

Reducerea emisiilor de GES

80,7 t CO2 / an

 

Cookie Consent with Real Cookie Banner